MAXIMA ZILEI

Cu cat judeci mai mult, cu atat iubesti mai putin. (Honore de Balzac)

IN MEMORIAM

"Nu putem vedea toti cerul ca un astronom, pamantul ca un geolog, florile ca un botanist, pasarile ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, sa existe pe lume si diletanti, a caror singura specialitate e melancolia. Si, evident, eu fac parte din ei." (Octavian Paler).
Evident, si eu.

Proverbe indiene

• Peştele, ca şi musafirul, sunt buni numai doua zile.
• Nu există pe pământ om mai darnic ca avarul, devreme ce el lasă averea sa altora, fara ca măcar să se atingă de ea.
• Cine vrea să fie înţelept să imite lemnul de santal care parfumează securea care-l răpune.
• Trei feluri de oameni intră peste tot: războinicul, înţeleptul şi femeia.
• Omul cult râde dn ochi, omul rău râde din dinţi, prostul din gât iar înţeleptul nu râde niciodată.
• Femeia fără soţ este ca noaptea fără lună.
• La o întrebare prost pusă se răspunde prin tăcere.
• Sita îi spune acului: "Ai o gaură în coadă".
• Învăţându-l pe altul îl faci mai bogat, fără ca tu să devii mai sărac.
• Chiar şi diavolul se roagă să fie protejat împotriva femeii.
• O conştiinţă încărcată este un duşman permanent.
• Nu trebuie să laşi nicio urmă a focului, a datoriei sau a bolii.
• Dacă vrei să urci o scară, trebuie să începi cu treapta de jos.
• Vinul te îmbată dar linguşitorul şi mai rău.
• Prostul străluceşte de înţelepciune până nu-şi deschide gura.
• "Nu pot, nu ştiu, nu am" - poţi să scapi de oricine cu aceste trei pretexte.
• Nu vârsta ci înţelepciunea te face om întreg.
• Banul este hoţul omului: îi fură ce are mai de preţ - cinstea.
• Cine spune adevărul nu poate să mulţumească pe toată lumea.
• Cine vorbeşte mult spune şi multe minciuni.
• Să plece în pădure cel a cărui femeieste arţăgoasă; casa lui şi aşa este o pădure!
• O femeie încăpăţânată îşi va pune chiar soţul într-un coş şi-l va vinde.
• Mai bine să munceşti fără plată decât să stai fără muncă.

Ultimul l-am ales special pentru această perioadă!!

Responsabilitatea

Un cuvânt foarte greu, mă gândesc şi eu fiindcă am vazut că nu mulţi pot să-l ducă, şi până la urmă este normal; responsabilitatea este preţul măreţiei -afirma Winston Churchill; cei slabi, atunci când sunt traşi la răspundere pentru ceva, au ca prima reacţie nu e vina mea.
Este foarte greu să convingi oamenii de un lucru, fiindcă fiecare vede lucrurile în felul său.

Cel mai bun exemplu îl dă John Maxwell, care în cartea sa Dezvoltă liderul din tine povesteşte:
"Un psiholog a întrebat mai mulţi condamnaţi: De ce sunteţi aici? Deşi previzibile, răspunsurile lor au fost foarte edificatoare. Multe dintre ele sunau cam aşa: Mi s-a întins o cursă. Au aruncat toată vina asupra mea. M-au confundat. Psihologul se întreba dacă mai era veun loc unde să gaseşti atâţia oameni nevinovaţi laolaltă, aşa ca la închisoare"

Ce este caracterul !!!

Daca vom consulta orice dictionar explicativ al limbii române vom găsi definit caracterul, ca fiind o însuşire morală care se manifestă prin perseverenţă, voinţă fermă şi corectitudine. Simplu de altfel... Toţi vorbim de caracter, doar nu ne costă nimic să vorbim, dar faptele sunt cele care contează. Cand eram mic făceam lucruri şi mă gandeam că mă vede cineva de undeva de sus :) ; de fapt adevăratul nostru caracter iese la iveală când nu ne vede nimeni.
Citindu-l pe Philip Baker am găsit câteva citate cu referire la caracter...

¤ Reputaţia unui individ este felul în care îl consideră oamenii. Caracterul său este modul în care îl vede Dumnezeu.
Joseph Addison

¤ Conglomeratul de trăsături şi caracteristici care formează natura vizibilă a unei persoane.
Dicionarul Webster

¤ Caracterul este suma deprinderilor practicate pe termen lung.
Plutarh

¤ Capacitatea de a expune fără teamă papagalul familiei în piaţa oraşului.
-asta mi-a plăcut cel mai mult, - eu am o chestie cu papagalii, nu suport decât papagalii cu pene, că de cei fără suntem cu toţii sătui -

¤ Modul în care te comporţi când nu te vede nimeni.
D.L. Moody

p.s.
Cineva foarte drag mie, vine şi îmi spune -uite ce am citit "Butoaiele goale fac cea mai mare gălăgie" (Sofocle); am zis -super- dar de fapt abia după multă meditare am înţeles cât de adevărat este, deşi o ştiam de când eram mic; avea bunica mea prin curte ceva butoaie şi toate, indiferent că erau metalice sau din plastic făceau foarte mare gălăgie atunci când erau goale.

Succesul

Cu toţii ne întrebăm cum să avem succes, ce să facem ca să avem succes. Desigur, fiecare vede succesul în ceva anume, majoritatea îl văd în bani, unii îl văd în carieră, alţii îl văd în dragoste..
Nu ştiu cine a spus, ştiu doar ca Bill Cosby a citat la un moment dat: nu ştiu care este secretul succesului, dar ştiu că secretul eşecului este de a mulţumi pe toată lumea. Pe mine m-a impresionat foarte mult citatul, poate şi din cauză că încă trăim o Românie a lui Caragiale, o Românie care, cred eu, nu va pieri niciodată.
Abraham Lincoln spunea că succesul este a trece din eşec în eşec, fără a-ţi pierde entuziasmul. Cred că asta înseamnă să înveţi din cele întâmplate, totul se întâmplă cu un motiv şi un scop, aşa cum ne transmite şi o mai veche convingere, precum că nimic nu este întâmplător.

Concha Buika - No habra nadie en el mundo

imi merge la suflet, impreuna cu ploaia care nu se mai opreste... Concha Buika

Femeia..

..e prea devreme?
Ştiu că niciodată nu e prea târziu, dar de unde ştim când e prea devreme... în fine...
eu de fapt vreau să le urez tuturor femeilor UN 8 MARTIE FERICIT, căci aşa cum a zis Octavian Paler "Femeia.. este cea careia îi datorăm fericirea, tristeţea, bucuria, viaţa...Să fiţi iubite, stimate doamne şi domnişoare!

De ce scriu?

Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.
Bernanos

Acum vreo trei ani mi-am facut şi eu blog ca tot românul..dar nu am publicat nimic până acum. Şi eu ca fiecare am multe revelaţii. Am citit Despre lucruri cu adevarat importante-Al.PAleologu, şi atunci, am avut o revelaţie încă de la începutul cărţii:

" ... Nu pot să scriu nimic fără o lungă gestaţie, în bună mãsurã subconştientă. Foarte des, chiar cel mai adesea, în timp ce sunt ocupat cu altceva, sau cu nimic (ocupat cu nimic), sau în conversaţie, îmi vin fulgurant în minte formulãri lapidare, de gânduri ce-mi par vrednice de reţinut, dar, contând pe memorie, nu le notez (de obicei nici n-ar fi posibil pe moment) şi le uit. Nu le regret. Îmi pare prezumţioasã avariţia de a nu pierde nimic din propriile gânduri, de a le tezauriza. Normal e sã pierzi cam optzeci la sutã. Viaţa spiritului e fãcutã în mare proporţie din asemenea pierderi, iar realizãrile doar din resturi. De cele mai multe ori o paginã poate însemna reziduul, restul unor ani întregi de reverie, de reflecţie, de acumulãri. În momentul în care lucrurile ajung insuportabile şi impun actul material de a le pune pe hârtie, sau când o întâmplare accidentalã, de obicei una minorã în aparenţã, dar decisivã în acest proces complicat, declanşeazã actul acesta, abia atunci se produce adevãrata transmutaţie, sau, cu un termen impropriu dar acreditat, .creaţia.. Gândurile nu conteazã decât în expresia lor, adicã devenite text. Transmutaţia aceasta e cadoul pe care ţi-l face nu-ştiu-cine, dar abia atunci începe o muncã, pentru mine de obicei teribilã, când nu mai ştiu nici de masã, nici de somn, dorm pe apucate câte o orã-douã pe canapea în camera de lucru, mãnânc pe apucate, fie cã scrisul merge neîmpiedicat, fie cã, cel mai adesea, trebuie sã reiau aceeaşi paginã de nu ştiu câte ori. Câteodatã mã apucã disperarea, e ceva infernal. Dar pânã la urmã are loc o exaltare, o exultaţie comparabilã cu triumfurile erotice, rãsplãtind cu dobândã uzurarã toate chinurile, exasperãrile şi pierderile de încredere. Cine m-a pus, cine m-a blestemat sã scriu ? Ce rost are ?. . toate aceste vituperãri sunt uitate atunci, sau rãmân în amintire ca nişte vãicãreli derizorii, ca nişte mofturi de cochetã bãtrânã. Eventualul succes al produsului scris mã bucurã, fireşte, cãci e omenesc lucrul acesta, dar e mult mai prejos de voluptatea faptului ca atare şi de sentimentul, poate iluzoriu, al reuşitei artizanale. Nu pot sã ştiu cu siguranţã dacã ceea ce scriu meritã sã rãmânã (ca sã fiu sincer, cred cã da) şi nici dacã, eventual meritând, are vreo şansã în direcţia aceasta. Existã şi vanitatea de autor. Am spus cu alt prilej de ce în cazul meu, din raţiuni profund intime, aceastã vanitate e redusã la minimul posibil. Dar existã, n-am încotro, şi nici nu mi-e prea ruşine s-o recunosc. Dar vãd cã am spus cum scriu, nu de ce. La asta nu ştiu sã rãspund. Unii poate cã scriu cu un anumit scop, de pildã reformarea moravurilor, a societãţii, educarea poporului ş.a.m.d. Dintre aceştia, unii sunt într-adevãr scriitori, în pofida acestui ţel. La alţii, mulţi chiar dintre cei mari, Balzac de pildã, un mobil important al scrisului sunt banii, gloria, dar sunt totuşi un mobil secundar. Esenţiala finalitate a literaturii, a artei îngenere, în care intrã vrând-nevrând şi critica, şi eseul, şi filozofia, chiar şi marea oratorie, al cãrei obiectiv e de regulã persuasiunea în sensul unui efect practic imediat, este în ultimã instanţã o finalitate fãrã scop, adicã una de cunoaştere, de contemplare, de aprehendare a adevãrului. Adicã frumuseţea (care va salva lumea.). Acest lucru e cel mai evident în cazul oratoriei, cãci interesul ei practic expirã cel mai repede, dar cel estetic rãmâne în memoria veacurilor şi chiar a mileniilor. Dintr-o fatalitate asupra cãreia nu am puterea sã dispun, genul în care scriu se numeşte eseu, termen care mi-a devenit nesuferit, pentru cã de la o vreme încoace cunoaşte o inflaţie absolut devalorizantã. Una-douã, eseu, eseistic.. A ajuns sã însemne incompetenţã (şi sã o absolve) şi pseudo-eleganţã. De fapt, eseul pretinde o competenţã totalã în cel mai ignorat domeniu, cel al umanului (în care antropologia e rareori competentã, şi atunci destul de puţin). Cuvântul eseu, impus, cum se ştie, de Montaigne, exprimã o prudentã (ironicã) modestie, înţeleasã, cum am mai spus şi altãdatã, ca o virtute nu moralã, ci tehnicã, şi mai înseamnã nevoia de a testa realitãţile, de a încerca, de a supune unei verificãri experienţa şi gândirea, de a mãrturisi despre încercãrile prin care trece omul. ... "

..în consecinţă o să trec gandurile şi toate cele adunate la un moment dat, aici sau în altă parte.. ideea e că m-a convins Paleologu..